Home > Stiri > De 7 ani ASMI > Interviu cu Oana Stamate
11407290_907489089324603_870308327778423770_n

După o scurtă perioadă de pauză, continuăm seria mini-interviurilor cu Oana Stamate. Oana a ocupat funcția de Președinte Informatică în perioada aprilie-octombrie 2015, iar în prezent este alumna a Asociației Studenților la Matematică și Informatică.

Cum a început pentru tine aventura ASMI? Care este primă ta amintire că voluntar?

Se intâmpla acum câțiva ani, când eram anul întâi. Îmi amintesc de proiectul Rățușca. Eram atât de dezorientată de tot ce se întâmpla. Nu a fost atunci prima oară când am cunoscut voluntarii ASMI, dar atunci mi-am dat seamă  că orice ar fi însemnat, voiam să fac parte. După au urmat interviurile. Mi-a luat 2 sau 3 ore să completez formularul de înscriere. Iar interviul acela… erau doua fete care zâmbeau într-una la mine (ulterior am aflat cine erau și între timp mi-au devenit și mentori) și eram atât de entuziasmată și aveam atâtea emoții, încât tot ce am putut afișa a fost un zâmbet crispat (nu mai spun de lucruri prostești spuse). Acum că mă gândesc, nu mă miră că nu am fost acceptată :)).

Soo da, aventura mea ASMI a început cu mult înainte de a deveni efectiv membru. Balul Bobocilor din anul respectiv marcat în cel mai bun mod posibil . Îmi amintesc că ajunsesem în spatele scenei, unde erau toți voluntarii cu participanții de la Miss și Mister. Era un haos incredibil. Cu toate astea… în zarva aia, fiecare făcea altceva și toată lumea știa ce avea de făcut. Stăteam într-un colț și mă uitam pur și simplu fascinată. Era că un mecanism cu un algoritm complex și indescifrabil, dar care funcționa perfect. Am vorbit cu 3 persoane în seara aia să le spun că locul meu este alături de ei și că nu am să mă las ușor.

 

Care erau așteptările tale în primul an de voluntariat și cum a fost de fapt?

Mai participasem la niște proiecte prin liceu, care erau organizate de o asociație studențească și oarecum eram puțin familiarizată cu ce însemna voluntariatul, sau cel puțin așa credeam eu pe atunci. Ne jucam destul de mult, făceam multe aplicații practice, multe activități interactive. Lucrurile astea s-au întâmplat și pe la primele ședințe ale asociației. Treaba a devenit serioasă în momentul în care am ajuns Secretar General. Eram nouă și nu aveam multă experiență, doar foarte mult entuziasm. La prima ședință a Consiliului Director nu cred că am scos două cuvinte. Doar notam tot ce vorbeau ei și mă uitam fascinată. Știau tot ce se întâmplase până atunci și tot ce urma să se întâmple. Eu nu știam ce voi face a doua zi și ei făceau planuri pentru următoarea jumătate de an. Atunci mi-am dat seamă  că lucrurile nu se întâmplă așa pur și șimplu și că există o strategie bine pusă la punct în spate. Tot atunci am realizat care era de fapt rolul meu, al Consiliului Director și al Directorilor de Departament. Viziune.

 

Când te-ai hotărât să candidezi pentru un post în Asociație și cum au decurs primele alegeri pentru tine?

Deși în toamna aceea am devenit Secretar General, înainte cu câteva săptămâni candidasem pentru Director HR. Întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, iar departamentul Resurse Umane se mula pe nevoile mele că o mănușă. Îmi plăcea să fiu voluntar și să mă implic peste tot, doar că simțeam că vreau să îmi asum mai mult de atât, să îmi depășesc cumva limitele. Nu a fost vorba de „statut” sau de a avea vreo funcție, pur și simplu, voiam să fac mai mult. Îmi pregătisem de acasă discursul. Ajunsesem în fața tuturor, tremuram toată, aveam 10 noduri în gât, uitasem tot ce voiam să transmit și eram la o lacrimă distanță de a izbucni în plans. Abia mi-am adunat gândurile și am bânguit câteva idei, iar când am zis că am scăpat, a venit bombardamentul de întrebări. Acum îmi pare totul atât de amuzant, dar atunci eram îngrozită. Și deși nu am câștigat alegerile acelea, trebuie să recunosc că am avut de câștigat o grămadă.

 

Ai un moment definitoriu în experiența ta că voluntar ASMI? Dacă da, care?

Cred că toate momentele sunt importante într-un fel sau altul, pentru că datorită lor am ajuns persoana care sunt astăzi. Dacă ar fi să aleg unul anume, aș alege experiența de a fi manager de proiect la imSMART. imSMART-> 10 echipe ajung în finală, prezintă ideile lor, juriul le dă feedback, iar primele 3 primesc premii. Simplu, nu? În luna mai am facut maraton de scris proiecte pentru minister. Am avut mare noroc că proiectul a primit finanțare. Din iulie când am avut prima ședință, până în noiembrie când a fost ultima, pot să declar că am trecut prin cele mai… diverse experiențe posibile. Am învățat o grămadă de lucruri, de la a lipi impecabil afișe, până la a manageria o echipă de 40 de voluntari sau a convinge manageri ai marilor companii din domeniu să sponsorizeze proiectul. Am făcut tot ce se putea face. Iar cel mai important lucru, am fost acolo, am facut parte din marea familie ASMI și am învățat să lucrez, valorific și apreciez oamenii.

Nici eu, nici co-managera mea de proiect, Teodora Moroe, nu aveam foarte multa experiență. Am făcut multe greșeli. Nu ne-am vorbit jumătate de vara, după care am devenit cele mai bune prietene. Cel mai frumos moment a fost când am ajuns la finalul proiectului și am tras linie. Nu ne venea să credem ce am realizat și că totul se terminase.

Din păcate nu ai apucat să îți duci mandatul până la capăt. Ai vreun regret în legătură cu acest lucru?

Atunci când am realizat că aventura s-a terminat, mi-a fost greu să mă  obișnuiesc cu ideea. Mereu glumeam cu cei mai vechi decât mine care terminaseră: „Mai există viață după ASMI?”. După 3 ani de voluntariat „intensiv”, devenise cumva un stil de viață. M-am implicat în multe proiecte, mi-am asumat multe responsabilități, am fost coordonată și am coordonat , iar într-un final simțeam că am ajuns la etapa în care ar trebui să las mai departe ceea ce am învățat. Iar dacă e ceva de care îmi pare rău este faptul că nu am apucat să fac acest lucru așa cum mi-am propus. Andreea Popa, Deea Nițescu, Andrei Botez sunt doar câțiva dintre cei care m-au susținut, au contribuit la dezvoltarea mea și de la care până la urmă  am învățat ce știu astăzi. O altă persoana foarte importantă pentru mine este Rareș Cîrligeanu (Președinte Matematică), așa cum îmi place mereu să spun, este jumătatea mea profesională, cu care am făcut o echipă perfectă. Am crescut împreună și pot să spun că de când ne știm, nu îmi amintesc să ne fi certat măcar o singură dată.

Există două lucruri care mă  fac atunci când mă  uit la ASMI să am un sentiment de liniște și cumva împlinire. Primul ar fi faptul că ASMI nu stă într-un om, fie el unul din Președinții Asociației. Cultura organizațională este una puternică, iar oameni sunt smart, descurcăreți și frumoși. Este minunat să vezi cum  „golul” lăsat de plecarea ta este umplut în timp record. Asta te face să realizezi că lași în urmă nu voluntari, ci leaderi. Al doilea lucru ar fi faptul că deși am terminat, am reușit cumva să continui ce am început până să devin Președinte, și anume să iau parte și să ajut la dezvoltarea personală a membrilor ASMI (și nu numai), prin trainingurile pe care le țin.

 

Ce părere ai despre activitatea ASMI în prezent? Crezi că ne îndreptăm în direcția cea bună?

Unul din lucrurile la care ASMI excelează este handover-ul. Este foarte productivă trecerea asta de la o generație la alta, în care scopul și viziunea asociației rămân aceleași, primind doar îmbunătățiri permanente, fără a se produce frânturi sau schimbări radicale. Lucrul acesta ajută mult voluntarii (indiferent de generație) să se identifice cu nevoile Asociației, Consiliul director și Directorii de departamente să se concentreze pe creșterea calitativă a proiectelor, iar studenții facultății să înțeleagă misiunea ASMI.

De când am devenit membru, asociația a avut o creștere continuă, iar acum, la cei 7 anișori ai săi, ASMI își îndeplinește cu responsabilitate obiectivul său principal. Nu pot să spun decât că sunt extrem de mândră că am făcut parte din această frumoasă familie, și că sunt bucuroasă că am avut oportunitatea de a cunoaște atâția oameni minunați cu așa chef de viață, de distracție și cu planuri mărete de viitor.

 

Nu te-am întrebat, dar ai vrea să ne spui că….

Te iubesc, ASMI! Te iubesc pentru că reprezinți ideea de a construi o societate mai bună, pentru pasiunea asta nebună cu care lupți să faci lucrurile să meargă, pentru că oferi atâtea și nu aștepți nimic înapoi, pentru că de 7 ani de zile ai schimbat în bine viața a mii de studenți și continui să o faci nestăvilit, iar cel mai important, te iubesc pentru că reușesti să faci toate cele peste o sută de inimi să bata in același ritm!

 

One Coment, RSS

  • Teodorescu Sebi

    says on:
    03/05/2016 at 22:59

    Probabil ca daca nu erai tu, as fi trecut prin aceeasi experienta in ceea ce priveste recrutarea in ASMI. Am cunoscut oamenii la ratusca cand tu ai devenit fata albastra pentru mine (atunci am vazut si am constientizat prima data ce reprezinta ASMI), am ras la dialog deschis, am ajutat la vanzarea biletelor de bal in holul mare. Eram convins ca in asociatie vreau sa fiu, aveam nenumarate motive pentru care voiam asta si totusi, cand a venit clipa interviului… cand am intrat prima data pe usa aia, am uitat si de ce eram acolo. M-am asezat pe scaunul ala fara sa constientizez prea multe si eram surprins de intrebarile care veneau spre mine si parca treceau mai departe.. Iti multumesc pentru ca ai fost acolo, la acel interviu. Iti multumesc pentru ca probabil daca nu erai tu, statutul meu de membru ASMI ar fi intarziat sa apara. Iti multumesc pentru ca ai fost mereu in preajma cu un sfat bun si chiar o mana de ajutor. Iti multumesc pentru ca ai avut incredere in mine fara sa stii prea multe despre ce sunt eu. Iti urez un drum cat mai bun in viata, o evolutie personala cum iti doresti tu sa fie si sa nu uiti de noi! :))
    Pot sa te asigur ca si ASMI-ul, cel putin, te iubeste si el la randul lui!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*