Home > PentruStudenti > Anunt > 4PSA Cloud Calling – The Cool Summer Internship
1374754_715289685167864_243275586_n

4PSA Cloud Calling – The Cool Summer Internship

În 2005, o echipă românească de software proiecta o platformă de comunicații cu arhitectură distribuită. Era una dintre primele companii din lume care construiau un software special pentru cloud. Astăzi, 4PSA dezvoltă și vinde una dintre cele mai performante soluții de comunicații unificate și colaborare în cloud pentru companii din toată lumea.

Am vorbit cu Irina Iancu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Matematică – Informatică și fost intern la 4PSA, despre cum e viața în 4PSA Cool Summer Internship.

„Pentru mine, alegerea internshipului nu a fost ceva simplu. Am căutat mult, m-am informat, am făcut liste de plusuri și minusuri. Iar procesul de selecție pentru un stagiu la 4PSA e la fel de complex – sesiuni de probleme, interviuri și punctaje. Poate de aceea ne-am și potrivit atat de bine, pentru că avem același nivel foarte ridicat de filtrare. Petruța, coordonatoarea programului de internship, spunea la un moment dat că doar 3% dintre cei care aplică se și califică pentru un internship la 4PSA”, ne povestea Irina.

4PSA a fost reprezentata de o echipă numeroasă de Clouderi la evenimentul Cariere 3.0. Am vorbit cu ingineri seniori, foști interni, oameni de HR și marketing. Atât în prezentare cât și la standul de la intrare, pe lângă tehnologii și proiecte, ei ne-au prezentat o parte din cultura lor – pasiune, competiție, aventură. Irina ne spune că „pe lângă proiecte, implicare, mentorship și, ca să fim sinceri, destul de mulți bani, am mai căutat ceva la primul meu internship – o echipă unită și o cultură onestă și plină de viață. Acel ceva care să mă facă să rămân în acea echipă și după ce se încheie stagiul. Drept urmare, am ales foarte bine și astăzi sunt Junior Software Engineer 4PSA.”

De ce să vrei un internship la 4PSA? „Pentru că ești parte dintr-o echipă extra-performantă din prima ziua”, spune Irina. „Internii sunt inserați în echipele de produs, formate din ingineri seniori, regulars și juniori, și astfel se implică activ în dezvoltarea unor componente ale produselor. Tot ce am codat noi astă vară este deja sau se pregătește să intre în produs. Am avut șansa să construim functionalitati noi pentru platforma cloud-enabled sau am primit task-uri de improvement pentru părți din produse (cu mentorship și ajutor în tot acest timp).”

Irina povestește despre ce este special la un internship într-o companie fondată acum 12 ani de niște studenți! „Spiritul tânăr și antreprenorial este încurajat aici. In permanenta suntem stimulați să cautam rezolvarea problemelor si și să o implementăm. La 4PSA, trebuie să faci ca lucrurile să se întâmple! Iar asta e ceva chiar special față de restul companiilor de software.”

Mai multe despre viața la 4PSA poți afla pe blog și pe Facebook. Iar dacă vrei să te înscrii și tu pentru un internship, găsești toate detaliile pe site-ul 4PSA.

Autor : Ileana Chermenschi, Director of Marketing, 4PSA

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*