Home > PentruStudenti > Interviu > Simona Mihalca
simona

Ca “boboaca”, mi-a venit și mie rândul să scriu un capitol din povestea ASMI. De ce eu? Simplu. Pe principiul “cine împarte, parte-și face”. Așa că hai să începem.

Eram sigură că o să fiu în ASMI de când eram în a 12-a. Aveam o prietenă cu un an mai mare care intrase în ASMI și din ce vedeam eu părea să fie foarte interesant și amuzant și că sunt super oameni. Nimic mai adevărat. Suntem mici și drăguți și întotdeauna o să fie cineva să te ajute.

Așa că recrutări, here I come. Așa am ajuns la PR și Marketing, deși nu mi-am imaginat vreodată că aș face asta (Thank you, Teo). Aș putea zice că știam un pic cu ce se mănâncă, având de 2 ani revista mea, Teen Art Out, dar nu pot să va zic câte am învățat de când am intrat până acum. E perfect pentru mine. Pare ușor, dar să faci o campanie de promovare pentru un proiect, pentru asociație în sine implică atât de multe.

Până m-am dezmeticit eu bine, a venit și Artă’n dar. Poate ați auzit de el. E proiectul nostru de suflet prin care strângem bani pentru un caz social prin seri de artă. Acolo s-a simțit prima oară ce înseamnă spiritual nostru și mobilizare. Să vezi un concert Vintilă cu 40 de oameni este ceva wow.

Încet, încet răsar bobocii și ne cunoaștem. Hai să ne lăudăm acum, să zicem că suntem o generație foarte mișto. Că team-building-ul nostru a fost cel mai tare. Că numai noi facem asta și asta. Și poate e adevărat. Până la urmă, ce pot să spun despre ASMI este că îți găsești un loc al tău, găsești ce să faci, ce să înveți, găsești prieteni, găsești proiecte, găsești oportunități să te dezvolți, găsești distracție și de ce nu…te găsești pe tine. Nu judeca fără să știi, pentru că dacă ai încerca să faci parte din această super echipă, o să vezi că devine ceva intrinsec legat de tine, că sentimentul că aparții a ceva mai mare decât tine te va determină să te implici și o să realizezi multe atât pentru tine, cât și pentru alții. Nu poți să vrei oameni mai buni decât aici.

Ce să vă zic despre noi? Că jucăm mafia până dimineață și chiar dacă ne certăm acolo, niciodată nu lăsăm asta să ne afecteze. Că jucăm lapte gros, că am văzut împreună Brașovul, că țipă lumea din Grozăvești că suntem sectanți (shhh), că știi din start multă lume din facultate, că ai cu cine să ieși la un meci sau karaoke. Când vine vorba de distracție, nu se măsoară nimeni cu noi. Până la urmă, și Bumtzi-urile erau faimoase. Dar asta nu este tot ceea ce suntem. Ăsta este un motiv în plus să îți placă. Căci sigur am venit aici ca să facem ceva, să găsim un proiect, să creem ceva. Și facem și asta fie că e vorba de I’M SMART, Artă’n Dar, Cariere, Caravana Educațională sau multe alte proiecte.

Nu poți să realizezi din exterior ce înseamnă să fii într-o asociație, ce înseamnă să faci voluntariat. Crezi că sunt texte astea cu te dezvoltă și înveți, dar chiar nu sunt. Dezvolți o gândire multilaterală, poți să vrei mai mult și să faci mai mult.

Da, muncim mult. Dar o facem cu plăcere. Avem ședințe până la 9 seara, dar când ești cu astfel de oameni în jur, vii de plăcere pentru că știi că o să fie amuzant, dar și productiv.. Pentru că așa zboară idei și începem să ne gândim la concursul de selfie-uri sau la slogan pentru Cariere ”Chiuleste azi, angajează-te mâine!” (nu vă speriați, nu a fost oficial).

Acum facem 5 anișori. Nu știu dacă vi se pare mult sau puțin, dar este suficient cât să fim una dintre cele mai tari asociații, cât să avem un portofoliu destul de impresionant, să avem povești amuzante, să avem experiență și ceva de împărtășit. Un lucru este sigur: legenda continuă!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*